Basarab Panduru l-a pus la zid și pe Sergiu Hanca și a remarcat faptul că fotbalistul Universității Craiova „fuge numai pe călcâie”.
Basarab Panduru a punctat că Hanca „nu a jucat deloc bine” pe Arena Națională, acolo unde Universitatea Craiova a remizat în duelul cu FCSB, scor 1-1.
Sergiu Hanca a bifat 33 de minute împotriva roș-albaștrilor, fiind introdus în locul lui Ișfan.
„Hanca înainte a luat o minge în zonă mai… fuge numai pe călcâie. Cum să treacă în halul ăsta Radunovic de tine? Credeam că are o problemă de fuge numai pe călcâie. Sare pe călcâie de zici că are o problemă, nu a jucat deloc bine de când a intrat”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
Sergiu și Andreea Hanca au luat decizia să se mute din România. Soția fotbalistului care se află sub contract cu Universitatea Craiova a dezvăluit că cei doi și-au achiziționat o casă în Dubai, iar peste doi ani se vor muta acolo împreună cu cei trei copii ai lor.
Fostul fotbalist al lui Dinamo se află într-un litigiu cu Universitatea Craiova pentru 2,5 milioane de euro, după ce fotbalistul a fost exclus din lot de Mirel Rădoi, iar contractul său cu gruparea din Bănie a fost încălcat.
„Peste doi ani ne vom muta în Dubai. Într-un an și jumătate va fi gata casa, apoi ne vom muta și cu copiii, de tot din România. Cu 6 luni înainte vom alege mobila, vom alege atunci ce vom face. Când am cumpărat, voiam o casă cu trei camere, dar s-au dat și am avut ca opțiune o casă cu patru camere, mi s-a părut cam mare, dar nu am încotro și am ales-o. La distanță de două luni de această decizie am rămas însărcinată, așa că Celine va avea camera ei”, a declarat Andreea Hanca, potrivit Antena Stars.
Nu există un meci mai tare decât ăsta în play-off. Totdeauna noi când jucăm cu echipe din București, ne arbitrează și arbitri din București, Radu Petrescu, mulți. Nu am văzut o echipă din Craiova să fie arbitrată de Flueran, de Colțescu. Când jucăm cu CFR, ne arbitrează Kovacs, care stă în Cluj” – Sorin Cîrțu, la ProSport Special
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER